Comuna Izvoarele, Giurgiu

Izvoarele (în trecut, Chiriacu și Beiu) este o comună în județul Giurgiu, Muntenia, România, formată din satele Chiriacu, Dimitrie Cantemir, Izvoarele (reședința), Petru Rareș, Radu Vodă și Valea Bujorului.

Așezare

Comuna se află în vestul județului, pe malurile, râurilor Negrile și Ismar, afluenți ai Câlniștei. Este străbătută de șoseaua județeană DJ505, care o leagă spre est de Schitu (unde se termină în DN5B) și spre sud-vest de Stănești. Între Chiriacu și Izvoarele, acest drum are un parcurs comun cu șoseaua județeană DJ503A, care duce spre sud-est la Stănești, și spre nord-vest la Răsuceni și mai departe în județul Teleorman la Drăgănești-Vlașca.^[4] Pe la marginea comunei trece și calea ferată Giurgiu-Videle, pe care este deservită de stația Chiriacu.

Demografie

Componența etnică a comunei Izvoarele

•      Români (94,7%)

•      Romi (1,45%)

•      Necunoscută (3,81%)

•      Altă etnie (0,02%)

Componența confesională a comunei Izvoarele

•      Ortodocși (95,26%)

•      Necunoscută (3,81%)

•      Altă religie (0,91%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Izvoarele se ridică la 3.930 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 4.825 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (94,71%), cu o minoritate de romi (1,45%). Pentru 3,82% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși(95,27%). Pentru 3,82% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Politică și administratie

Comuna Izvoarele este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, Silviu-Marius Cazacu[*], de la Partidul Social Democrat, a fost ales în 2020 pentru al doilea mandat. Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

	Partid	Consilieri
	Partidul Social Democrat	7
	Partidul Național Liberal	6

Istorie

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Chiriacu, făcea parte din plasa Marginea a județului Vlașca, și era formată din satele Beiu, Chiriacu, Moșteni-Călărășani, cu o populație totală de 2547 de locuitori, și din satul nelocuit Măcărău. Existau în comună o moară și o școală cu 60 de elevi (dintre care o singură fată).^[7] La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționa în aceeași plasă și comuna Ciolanul-Pangăl, formată din satele Ciolanu și Petru Rareș, cu 570 de locuitori. Erau și aici două două biserici.^[8]

Anuarul Socec consemnează comunele în plasa Dunărea a aceluiași județ; comuna Chiriacu avea 3498 de locuitori în satele Beiu și Chiriacu, iar comuna Ciolanu avea 681 de locuitori în satul de reședință.^[9] Atunci se înființase pe teritoriul de astăzi al comunei și comuna Radu Vodă, având 1392 de locuitori în satele Cantemir, Dimitrie A. Sturdza, Moșteni-Călărășani, Radu Vodă și în cătunul Trupu-Buciumeni.^[10] În 1931, comunei Ciolanu i s-a alipit și satul Petru Rareș, de la comuna Pângălești.^[11]

În 1950, comunele au trecut în administrarea raionului Giurgiu și apoi (după 1952) raionului Drăgănești-Vlașca din regiunea București. În timp, comuna Chiriacu a luat numele de Beiu, de la noul sat de reședință, iar comuna Radu Vodă, pe cel de Dimitrie Cantemir. Comuna și satul Beiu au luat în 1964 denumirea de Izvoarele, iar comuna și satul Ciolanu — pe cea de Valea Bujorului. În 1968, comunele au trecut la județul Ilfov, comunele Dimitrie Cantemir și Valea Bujorului fiind desființate, iar satele lor incluse în comuna Izvoarele. Tot atunci, au fost desființate satele Buciumeni (comasat cu Dimitrie Cantemir) și Dimitrie Sturza (comasat cu Radu Vodă).^[13][14] În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea comunei la județul Giurgiu.

Monumente istorice

Cinci obiective din comuna Izvoarele sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Giurgiu ca monumente de interes local, toate fiind clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1902) din Chiriacu; biserica „Sfântul Nicolae” (1879) din Dimitrie Cantemir; biserica „Cuvioasa Paraschiva” (1890) din Izvoarele; biserica „Sfântul Nicolae” (1885, refăcută în 1938); și biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” (1850) din Valea Bujorului.